Astăzi, 18 februarie 2022, membrii Consiliului Administrativ al FNFM, în frunte cu Președintele, Valeriu Cosarciuc, directorul executiv, Vasile Mîrzenco și reprezentanții staff-ului central s-au întrunit într-o ședință.
Pe ordinea de zi au fost abordate subiecte cu privire la:
– Raportul Financiar pe perioada anului 2021
– Îndeplinirea Planului de activități pe perioada anului 2021
– Convocarea Adunării Generale de dare de seamă a FNFM pe perioada anului 2021.
În debutul ședinței, a fost felicitată doamna Victoria Gaitur, directorul executiv al Organizației Regionale Edineţ care recent și-a sărbătorit ziua de naștere și cu această ocazie, nu ezităm să îi mai urăm încă odată la mulți ani cu sănătate și succese!
În continuare, a fost prezentat Raportul Financiar în care au fost menționate principalele rezultate ale FNFM pentru anii 2020-2021. S-a vorbit despre Veniturile FNFM în anul 2021 și Proiectul bugetului FNFM pentru anul 2022. De menționat că planul cu privire la Veniturile
Federației timp de 1 an (2021) a fost realizat în proporție de 88%, dintre care:
Cotizații – 75%
Servicii We Effect – 90%
Participare la târguri, festivaluri, expoziții – 20%
Servicii Instruiri subvenționare – 109%
Finanțări din proiecte – 96%.
Cât privește cheltuielile FNFM pe 2021, în acest caz, planul a fost realizat în proporție de 99%.
O atenție și componentă deosebit de importantă a discuției a constituito târgurile producătorilor locali, din 5-6 și 19-20 martie, 2022. În acest sens, staff-ul Central al FNFM împreună cu directorii Organizațiilor Regionale, colaboreaza strâns pentru a definitiva toate elementele organizatorice și a aduce cât mai mulți producători locali în cadrul târgurilor pentru a-și comercializa produsele. În acest scop a fost stabilit ca următoarea întrunire să aibă loc marți, 22 februarie atunci când va fi prezentată lista producătorilor participanți și alte detalii ce țin de buna organizare.
Pe final, a fost stabilita data Adunării Generale a Federației Fermierilor care va avea loc pe 11 martie, 2022.
FNFM aduce Mulțumiri tuturor participanților.
ȘEDINȚĂ FNFM