Weekend plin de savoare în parcul Alunelul

 Un weekend plin de savoare, culori și cumpărători fericiți că au dus în cămările lor câte ceva din produsele noastre autohtone, prezentate la târgul producătorilor autohtoni “Cămara Fest”.

Evenimentul a adunat la un loc peste 70 de agricultori din toată țara și a avut loc în parcul Alunelul din sectorul Buiucani al Capitalei.
Unul din obiectivele de bază ale târgului, care de altfel a și fost atins a fost tocmai comunicarea directă cu cumpărătorii și de a le oferi produse 100% autohtone la prețuri oneste, în contextul în care, fermierii noștri, de obicei nu au loc de intermediari în piețe.
Fermierii au avut o ocazie excelentă ca prin intermediul târgului să își expună produsele crescute cu multă grijă, precum: fructe proaspete, de sezon, dar și uscate, produse apicole, ceaiuri autohtone din plante naturale, migdale, nuci și alune, cașcavaluri, preparate din carne și din lapte, vinuri, oțet din coacăze sau unt de arahide, de asemenea, o gamă variată de specii de flori cu care vizitatorii își vor decora spațiile.
Târgul reprezintă, în opinia organizatorilor o oportunitate prin care oamenii sunt astfel încurajați să consume cât mai sănătos, evident produsele noastre autohtone dar mai cu seamă, de a oferi șansa producătorilor noștri de a comunica la direct cu cumpărătorii cărora să le vândă produse 100% bio.🌱
„În contextul crizei pe care o resimt producătorii autohtoni în urma secetei din anul 2020, dar și a pandemiei provocate de Covid-19, sperăm că prin desfășurarea acestor târguri, vom contribui la susținerea micilor afaceri”, Diana Crudu, organizatoarea Târgurlui ”Cămara Fest”.
Precizăm că în lunile iunie și iulie, o dată la două săptămâni, iar în luna august – în fiecare zi de sâmbătă, între orele 09.00 și 18.00, în Parcul ”Alunelul” al sectorului Buiucani, va avea loc Târgul producătorilor locali, “Cămara Fest”, la care sunteți așteptați cu multă voie bună și dispoziție dar neapărat și cu purtarea măștilor de protecție COVID-19.
Noi, Federația Națională a Fermierilor, alături de partenerii noștri, vom susține și vom promova
de fiecare data astfel de activități, menite să aducă mai multă speranță în inimile fermierilor noștri dar și posibilități cât mai multe ca aceștia să fie mândri, la ei acasă de munca pe care o fac zi de zi cu maximă dăruire și implicare!
Weekend plin de savoare în parcul Alunelul
Пролистать наверх