FNFM în dialog constructiv cu Ministrul Agriculturii

La 1 septembrie 2021, Conducerea Federației Naționale a Fermierilor (FNF) a avut o întrevedere cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu. În cadrul mesei rotunde la care au luat parte reprezentanți ai Consiliului Administrativ al FNFM cât și conducerea Federației, au fost abordate mai multe probleme existente în domeniu și soluții care urmeazăa fi implementate până la finele anului 2021.

✅ Lansarea programului “Centru de Excelență pentru agricultori”
✅ Compensarea cheltuielilor pentru managementul cooperativelor
✅ Lege specială pentru fermieri prin care să le poată fi acordat ajutor celor care au avut de suferit de pe urma calamităților naturale
✅ Micșorarea accizelor pentru procurarea motorinei de către fermieri
✅ Exportul de produse autohtone
✅ Prioritate pe agricultura ecologica
✅ Restabilirea celor 15% din subsidii pentru femeile din agricultură
✅ construcția, într-un final, a centrului agroalimentar prevăzută încă în 2010 – cele 33 ha de teren de la Șoseaua Balcani;
✅ substituirea produselor de import în școli și grădinițe.
Acestea au fost cele mai importante propuneri și doleanțe din partea FNFM către conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
FNFM a menționat de asemenea ca în sezonul de fructe și legume să fie autorizate acele mici piețe și oamenii să fie lăsați să își vândă marfa, fără a fi intimidați de poliție.
În discuția cu ministrul s-a pus accentul că MAIA trebuie să aibă o colaborare strânsă cu vama, prin care trec produsele de contrabandă și care dau prețurile peste cap, creând mari dificultăți producătorilor locali la realizarea mărfii autohtone.
Soluția Ministrului Agriculturii, Viorel Gherciu este cea de a consolida eforturile în aceeași direcție și mai exact, crearea unui grup de lucru în cadrul Ministerului de profil cu participarea reprezentanților FNFM la care să fie dezbătute și găsite soluții potrivite pentru fiecare problemă până la finele acestui an.
FNFM aduce mulțumiri Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, domnul Viorel Gherciu pentru o discuție constructivă și care sperăm că în cel mai scurt timp va aduce schimbările atât de necesare și dorite pentru fermierii noștri!
FNFM în dialog constructiv cu Ministrul Agriculturii
Пролистать наверх