Legea Zilierilor la 3 ani de la implementare//Dezbateri

La 3 septembrie, 2018 a intrat în vigoare legea care reglementează activitățile necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
Legea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 2 martie 2018 și are drept scop diminuarea fenomenului muncii la negru.

Potrivit noilor prevederi, durata zilnică de executare a activității unui zilier nu va depăși opt ore, în cazul persoanelor de la 15 la 16 ani — 5 ore, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, durata nu trebuie să depășească 7 ore.
Totodată, durata activității executată de un lucrător zilier pentru același beneficiar nu trebuie să depășească 90 de zile pe parcursul unui an calendaristic.
La 3 ani de la intrarea in vigoare a noii legi, vrem să înțelegem care a fost impactul, provocările venite pe parcurs de la implementarea noii legi și cel mai important, să formulăm unele recomandări pentru Guvern și Parlament, ei fiind și principalii beneficiari ai acestui studiu, interesați în imbunătățirea situației privind condițiile în care își desfășoară activitatea zilierii.
În acest scop, Federația Națională a Fermierilor din Moldova, în colaborare cu directorul executiv al “Expert-Grup”, Adrian Lupușor, au desfășurat un seminar în format online la care au participat reprezentanți ai FNFM din mai multe regiuni ale țării dar și membri ai staff-ului central, în frunte cu directorul, Vasile Mîrzenco.
Este un subiect care necesita a fi dezbătut tocmai de fermieri, într-ucât, potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, 30% din populația ocupată a țării este încadrată în activități cu caracter ocazional, dintre care 70% sunt implicați în lucrări agricole.
Au fost expuse mai multe opinii cu privire la subiectul abordat, printre care și sugestii, recomandări, propuneri:
– Legea respectivă este dificil de a fi implementată pentru că realitatea de zi cu zi e diferită, zilierii sunt diferiți de fiece data și refuză să fie înregistrați din motiv că ar urma să achite impozite statului, cotizații sociale ceea ce nu le convine.
– Și așa în Moldova este o criză de forță de muncă dar dacă le mai institui și anumite cerințe atunci pot sa refuze în general să muncească.
– De ce tocmai 90 de zile au fost stabilite? Ce facem noi, angajatorii după ce aceste 90 de zile expiră?
– Permanent ne aflăm sub riscul de a fi controlați de Inspecția Muncii și de a ne alege cu amenzi
– Această categorie de persoane nu își acumulează taxe la fondul de asigurări sociale ca într-un final să își poată primi o pensie.
– Legea a dus la ilegalizarea activității acestor persoane. Ei refuză să prezinte actele necesare pentru a fi înregistrați oficial.
Propuneri:
Este necesar de elaborat un nou mecanism transparent care ar legaliza activitatea zilierilor.
Crearea cooperativelor in cadrul cărora zilierii sa fie angajati permanent
Un rol important il are Administrația Publică locală, ea trebuie să monitorizeze activitatea zilierilor
Legea ar trebui revizuită, deoarece ea nu corespunde realității.
Experții de la Expert-Grup urmează să analizeze comentariile celor care au participat și să lucreze asupra studiului de impact, înaintând ulterior toate problemele dar și propunerile enunțate în cadrul discuției către organelle responsabile.
Legea Zilierilor la 3 ani de la implementare//Dezbateri
Пролистать наверх