Introducere

Statutul FNFM  ORGANIGRAMA FNFM

Federatia Nationala a Fermierilor din Moldova este o organizatie de fermieri la nivel national, neguvernamentala, apolitica si nonprofit, componenta a societatii civile, infiintata in baza Regulamentului din 25 august 1989 „Cu privire la modul provizoriu de inregistrare a asociatiilor obstesti ale cetatenilor in R.S.S. Moldoveneasca”. Organizatia este inscrisa la Ministerul Justitiei sub nr. 607, la 22 decembrie 1995, desfasurind activitati de interes public (national, regional si local), cu respectarea prevederilor legislatiei in vigoare.

Sediul central al Federatiei Nationale a Fermierilor din Moldova este: Republica Moldova, or. Chisinau, str. George Cosbuc, 11, sectorul Riscani.

Situaţia actuală în sectorul agroalimentar

Republica Moldova

În Republica Moldova agricultura continuă,tradiţional, să fie sectorul de bază al economiei naţionale cu o cotă de 15,4 în PIB, 60% din exporturi şi 34% din populaţia activă a ţării antrenată în acest sector.

Suprafaţa totală a terenurilor agricole constituie, la data 01.01.2010, 2506,1 mii ha sau 74,0 la sută din teritoriul Moldovei, inclusiv teren arabil – 1821,7 mii ha (72,7 la sută) şi plantaţii perene – 302,8 mii ha (12,1 la sută). Aproximativ 75 la sută din întreaga suprafaţă o constituie ciornoziomul (solul negru). Ciornoziomul raioanelor de nord ale Moldovei a fost declarat sol standard la Tîrgul Internaţional din Paris în anul 1893.

Din suprafaţa totală a terenurilor agricole, circa 39 la sută revin societăţilor cu răspundere limitată, 42 la sută — gospodăriilor ţărăneşti şi de fermieri, 8 la sută — altor forme de proprietate, 10 la sută — cooperativelor de producţie şi 3 la sută –  întreprinderilor private.

Dinamica actuală a dezvoltării agriculturii se caracterizează printr-o instabilitate  pronunţată, calitate inadecvată, productivitate joasă, venituri mici şi lipsa unor priorităţi bine conturate în politicile promovate în sectorul agroalimentar. În pofida rolului major al agriculturii în economia ţării, cele mai înalte rate ale sărăciei sunt înregistrate anume în sectorul dat. Cauza de bază a scăderii veniturilor din agricultură rezidă în evoluţia preţurilor relative şi creşterea lentă a productivităţii sectorului. Structura de producere curentă reflectă caracterul preponderent de subzistenţă al agriculturii autohtone.

Eficienţa actuală scăzută  a sectorului agrar derivă din legătură slabă  cu pieţele de desfacere şi nivelul scăzut al competivităţii a produselor agricole autohtone. Veniturile reale ale antreprenorilor agricoli s-au redus pentru că preţurile la produsele agricole au rămas constante (sau chiar au scăzut), iar preţurile la mijloacele de producţie s-au majorat. Preţurile deprimate pentru produsele agricole pot fi explicate prin dificienţele de calitate/standarde, pe de o parte, precum şi de dificultatea penetrării producţiei pe noi pieţe avantajoase. Această stare de lucruri este determinată de un şir de ineficienţe a pieţelor inter-conexe, care împreună formează un cerc greu de înfruntat. Pieţele mijloacelor de producţie agricolă, cît şi pieţele producelor agricole sunt slab dezvoltate, menţinînd preţurile acestora la un nivel scăzut, în timp ce preţurile la mijloacele de producţie se majorează mult mai repede. Dat fiind faptul că, majoritatea  mijloacelor de producţie agricolă sunt importate, fermierii moldoveni se confruntă cu preţurile mondiale la procurarea mijloacelor de producţie, nefiind în stare să primească aceleaşi preţuri la vînzarea produselor agricole.

În prezent, succesul agriculturii şi agricultorilor în mare măsură este determinat de ajustarea la standardele şi sistemele de calitate internaţionale. Modernizarea sistemului autohton de management al calităţii, de inofensivitate a produselor alimentare şi de sănătate a plantelor şi animalelor este absolut necesară pentru a spori accesul pe pieţe noi prin diversificare, în specoal pe piaţa extinsă a Uniunii Europene.

Infrastructura de piaţă modernă asigură un instrument  eficient de adăugare  a valorii produselor agricole şi este o componentă esenţială în procesul de dezvoltare a lanţurilor  valorice de produse.În Moldova există o necesitate acută de capacităţi  sporite de depozitare, în special, depozite frigorifice şi depozite cu atmosferă controlată, puncte de colectare amenajate, echipamente de răcire, case de ambalare care se ocupă de tratament post-recoltare, sortare şi ambalare a produselor horticole. Sectorul privat trebue să fie forţa motrică la astfel de investiţii, iar statul trebue să-l susţină la maxim prin politici coerente şi asigurarea bunurilor publice necesare.

Industria  alimentară de prelucrare este un alt  mecanism esenţial de adăugare a valorii produselor agricole. Majoritatea  întreprinderilor de prelucrare agricolă, în special, cele mici şi mijlocii, se confruntă  cu constrîngeri dificile în multe domenii, inclusiv tehnologic, financiar, logistic, de marketing. Dacă un număr suficient de întreprinderi reuşesc să depăşească aceste constrîngeri şi să crească rapid, atunci acest curent ar putea deveni elementul dinamic al sectorului agricol.

Ideea de bază este simplă: reducerea sărăciei rurale va fi un proces durabil, doar dacă va fi orientat spre piaţă, ceea ce înseamnă construirea unui sector agricol care este competitiv, în special, pe pieţele de export. Cînd oferta locală va satisface cererea globală şi produsele agroalimentare moldoveneşti vor fi în stare să concureze pe pieţele internaţionale, atunci agricultura Moldovei va deveni un business profitabil, cu condiţia că lanţul valoric va fi puternic bazat pe parteneriate de lungă durată. Veniturile agricole crescînde vor propulsa dezvoltarea activităţilor non-agricole în zonele rurale, deoarece populaţia va crea cerere pentru diverse produse şi servicii şi va fi în stare să le achite. Astfel, inevitabil, va avea loc refluxul forţei de muncă din agricultură în alte sectoare ale economiei rurale. Posibilităţile lărgite de angajare non-agricolă în zonele rurale şi sporirea rentabilităţii activităţilor  agricole îi va stimula pe cei mai productivi să rămînă în agricultură, astfel sporind eficienţa sectorului şi  asigurîndu-i creşterea. Anume dezvoltarea sectoarelor non-agricole, pe baza unui sector agrar profitabil şi competitiv, reprezintă o cale de dezvoltare şi creştere durabilă a ţării.